Centrul de flebologie CARDIONET-SANCONFIND

Solicitări Programări consultații / Chirurgie vasculară

centrul Flebologie V8

 

 

 

 

 

 

Odată cu pornirea activității de chirurgie cardiovasculară la Centrul Medical Sanconfind de către Profesorul Zoltan Galajda împreună cu echipa sa Cardionet, a apărut ca o necesitate înființarea unui Centru de flebologie care să facă față numărului mare de pacienți cu varice ale membrelor inferioare, cu tulburări ale circulației limfatice dar mai ales cu ulcer varicos.
Din păcate majoritatea centrelor din țară folosesc încă operațiile clasice, așa zis “deschise” ce constau în “smulgerea” venelor varicoase, operații foarte traumatice ce necesită o perioadă lungă de recuperare.
Așa numitele tehnici minim-invazive endovasculare folosesc aparatură specială și consumabile deosebite, dar mai ales personal format și antrenat pentru aceste intervenții. De fapt consumabilele sunt acelea care determină și prețul mai ridicat al acestor operații, din păcate nefinanțate încă de CAS la noi în țară.

Prima operație endovasculară a fost efectuată aici pe 23 Aprilie 2024, de către Profesorul Zoltan Galajda, fiind o urgență la un pacient cu ulcer varicos sângerând.

ReneZoltanPentru dezvoltarea acestui proiect amplu Profesorul Zoltan Galajda a cerut ajutorul Profesorului René Milleret  din Franța, prieten bun și putem spune “tatăl” flebologiei europene dacă nu și mondiale.
Prin această organizare și mai ales operațiile efectuate în tandem de cei doi profesori, aceștia au adus și ceva unic la Sanconfind: exemplul avantajului de a lucra în echipă, lucru pe care-l constatăm din păcate din ce în ce mai rar: durata foarte redusă a intervenției și prețuri accesibile. Bine-înțeles colaborarea și prietenia de ani de zile dintre cei doi chirurgi a permis realizarea acestei echipe unice la Sanconfind cu deschiderea Centrului de flebologie CARDIONET-SANCONFIND unic în țară.

Începând cu luna Iulie 2024 pacienții din toată țara vor beneficia de aceste operații în cadrul Centrului de flebologie CARDIONET-SANCONFIND efectuate împreună de către cei doi profesori bine cunoscuți deja în țară. Prin programarea a mai multor operații în aceeași zi se pot reduce mult costurile intervențiilor, costuri cu chiar 2-3000 de lei mai mici decât în alte centre.

Oferta de servicii Chirurgie vasculară –   Centrul de flebologie CARDIONET-SANCONFIND

Ofertă servicii medicale consultații și intervenții chirugicale pentru:

  • Operații  varice minim invazive 
  • Operații pe sistemul limfatic, drenaj limfactic
  • Operații ulcer varicos

La Centrul de Flebologie CARDIONET-SANCONFIND veți beneficia de proceduri endovasculare, adică varicele și ulcerul varicos al membrelor inferioare tratat “fără operație”!

Solicitări Programări Consultații Centrul de flebologie Cardionet – Sanconfind

ReneZoltan

 

 

 

 

     

 

În fiecare Joi  orele 16 – 20
Locație: Clinica Sanconfind Câmpina

Strada Dimitrie Gusti, nr. 17,
Poiana Campina,
județul Prahova

Tarif Consultații flebologie :  Ecografie, Dopller vascular. La prima consultație și Scleroterapie (ulterior este necesară o programare separată, menționată mai jos)  –  350lei

 Tarif  Scleroterapie  –  400lei 

Formular  solicitare înregistrare pentru consultații 

Locație: Centrul Medical Cardionet-Sanconfind Câmpina

După completarea și trimiterea acestui formular  vă vom contactat pentru a stabili data și ora programării.